Practica este cel mai frecvent regăsită în cazul firmelor mici a căror administratori își stabilesc sediul social în propriile locuințe. Cazuri de acest gen sunt multe la Botoșani și nu numai, iar Legiuitorul a stabilit ca de anul viitor, pentru spațiile din locuințe utilizate pentru diverse activități, impozitele să crească. Articolul curent nu face însă trimitere la aceste apartamente ci la cele care găzduiesc instituții publice.
Și sunt câteva la Botoșani. Instituții importante care presupun contact cu număr însemnat de cetățeni și care funcționează în blocuri de locuințe. Birourile funcționarilor au fost amenajate în ceea ce a fost odată dormitor, sufragerie sau bucătărie, iar cetățenii care au treburi la astfel de instituții procedează ca în cazurile în care și-ar vizita o rudă. Sună la interfon și mai apoi, în unele cazuri bat și la ușa la care nu răspunde nimeni. Pentru că evident, nu se poate să fie și portar la unitățile de stat care stau în apartament.
Un astfel de exemplu este sediul Agenției Teritoriale a Autorității Rutiere Române (ARR) care funcționează într-un bloc din Calea Națională, în apropiere de Stadionul Municipal. Sau al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC), care de asemenea se află în blocul turn de pe strada Marchian, vis a vis de Spitalul Județean. Sau al Agenției Teritoriale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) care își are sediul în centrul orașului, într-un spațiu poziționat la mezanin, lângă fosta Romarga, lângă o cizmărie și un cabinet medical, cu o siglă ce poate fi descoperită într-un colț al blocului. Și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) își are sediul într-un apartament de pe strada Petru Rareș. Ultima dintre instituții, ca o ironie, în trecut și-a avut sediul...într-o mașină.
Prefectul Costică Macaleți cunoaște situația și încă de la începutul mandatului a atras atenția directorilor de instituții publice să acorde o mare atenție atât modului în care arată sediile cât și a celui în care sunt primiți contribuabilii.
”Eu le-am spus în nenumărate rânduri să facă demersuri la București pentru a trata problema sediilor în ideea ca să arate a instituții publice. Ba mai mult, la unele din instituții nu erau nici steaguri afară, asta era la început de mandat al dlui Rogalschi de la CJPC, s-a conformat imediat și a pus steagul afară. Da, cred că nu e în regulă ca o instituție publică să aibă sediul într-un apartament, cred că trebuie să facă demersurile necesare. Și dacă e nevoie să facă și Instituția Prefectului o intervenție, o fac cu mare responsabilitate”, a declarat prefectul Costică Macaleți.
În opinia sa, șeful județului susține că sediile improprii de instituții sunt și un rezultat al indiferenței directorilor care, poate, nu au făcut demersuri suficiente la București, la ministerele de resort.
Alte cazuri de acest gen, deși nu se pliază pe exemplul sediului din apartament sunt instituțiile care funcționează în clădiri aproape de paragină și unde nu s-a mai intervenit de ani și ani de zile. Casa de Asigurări de Sănătate suferă la capitolul fațadă exterioară și tencuieli interioare. Angajații Direcției de Sănătate Publică s-au mutat într-un imobil din strada Col. Tomoroveanu după ce au părăsit clădirea ce stă să se prăbușească de lângă Casa Sindicatelor.