Două serii de concerte organizate în două week-end-uri consecutive vor marca începutul de toamnă la Botoșani. Primul va fi Festivalul de Diversitate Multiculturală ce-i va avea cap de afiș pe celebrii membri ai trupei Carla’s Dream, originari din Republica Moldova.
Primul festival este organizat pe bani europeni, o sumă totală de 44.000 de lei. Al doilea va fi susținut de o firmă privată care a luat deja legătura cu reprezentanții Primăriei.
”Am spus că nu-l facem pe banii Primăriei, deja am primit o solicitare de la o firmă care a mai organizat în Botoșani cred că anul trecut sau acum doi ani și este bine primită. Numai că în primul week-end din luna septembrie beneficiem de ultima etapă a proiectului Festivalul de Diversitate Multiculturală Botoșani, ediția a doua. Vorbim de acel proiect cu Bistrița și cu Iașiul”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Festivalul în care va concerta Carla’s Dream's va fi organizat pe Pietonalul Unirii al municipiului pentru că nu presupune și amplasare de terase. Cel de-al doilea, care și-a căpătat numele de September Fest va avea loc în Centrul Istoric al orașului.
Acesta se va ține în perioada 9 – 10 – 11 septembrie 2016. (G.E.)