Tir condus de un botoșănean OPRIT la graniță: 9.000 de kilograme de haine uzate retrimise în Ungaria

Poliţiştii de frontieră, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu și cei ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, nu au permis intrarea în ţară a unui vehicul încărcat cu îmbrăcăminte second-hand.

 

Sâmbătă, în jurul orei 12.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român în vârstă de 47 de ani, din județul Botoșani, conducând un automarfar înmatriculat în România.

 

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 8.980 kg de produse second-hand (îmbrăcăminte) din Germania pentru o societate comercială din județul Suceava.

 

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde normelor legale.

 

Autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

 

 

Poliţiştii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare și cei ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, nu au permis intrarea în ţară a unui vehicul încărcat cu îmbrăcăminte second-hand.