Ţiprigan : Cine va ieşi în stradă înseamnă că o duce greu, cine nu, trăieşte bine

 

Liderul Sindicatului Învăţămîntului Preuniversitar Maria Ţiprigan a evitat să lanseze un număr estimativ al membrilor de sindicat care vor participa luni, 20 septembrie la mitingul organizat în faţa Prefecturii Botoşani.

Sindicalista a ţinut însă să afirme că, abia atunci se va vedea care este starea de nemulţumire a cadrelor didactice, în funcţie de numărul care va adera la forma de protest. „Nu mai spun cu cîţi membri pentru că nu ştiu, pentru că oamenii au început şcoala, au ore. Care va dori să vină, eu nu oblig pe nimeni, dar îi mobilizăm să iasă, vom vedea dacă le este greu sau nu. Atunci ne vom da seama, dacă vor veni în stradă înseamnă că le e greu, dacă nu vor veni în stradă, atunci înseamnă că le place cum trăiesc şi atunci trăiesc bine şi probabil voi fi eu cu mine şi cu cine va mai fi, nu pot să anticipez. Voi lansa pe mail chemarea, poftiţi la miting, vă aşteptăm cu mare drag”, a declarat Maria Ţiprigan, lider SIP. Declaraţiile sunt cu atît mai întemeiate cu cît la acţiuni precedente, numărul celor care au optat pentru o formă de protest a fost unul extrem de redus.