Tinerii democrat liberali au intrat în familia politică europeană

 

Organizaţia de Tineret a Partidului Democrat Liberal ( OT PDL) a devenit  membru cu drepturi depline în structurile tineretului Partidului Popular European, cu ocazia Congresului YEPP – Youth of European People’s Party,  ce a avut loc în perioada 12-15 mai la Berlin şi care este considerată cea mai importantă organizaţie de tineret din Europa. La Congresul YEPP de la Berlin, unde OT PDL a avut o delegaţie formată din 12 membri, au participat 250 de reprezentanţi din 56 de organizaţii de tineret de centru-dreapta politice din 38 de ţări din Europa.
Faptul că OT PDL a devenit membru în cadrul YEPP este un lucru foarte important atât pentru Partidul Democrat Liberal, cât şi pentru România, care va fi parte în toate discuţiile din cadrul celei mai importante familii politice din Europa.  Organizaţia de Tineret a Partidului Democrat Liberal va fi de acum un factor important în luarea deciziilor politice europene ce au în prim-plan tineretul, a declarat Gabriel Alecsandru preşedintele OT PDL Botoşani.  De asemenea, calitatea de membru al YEPP oferă ocazia dezvoltării relaţiilor de colaborare şi schimbul de experienţă cu organizaţiile de tineret ale partidelor din familia Partidului Popular European.
Sub denumirea  "Cum finanţăm UE în secolul 21?" agenda a cuprins sesiuni de lucru care s-au concentrat pe diferite aspecte ale viitorului economic al UE. Au participat ca invitaţi numeroase personalităţi din cadrul PPE: Angela Merkel, Cancelar al Germaniei; Wilfried Martens, preşedinte al Partidului Popular European şi fost prim-ministru al Belgiei; Hans-Gert Pöttering deputat, preşedinte al Konrad-Adenauer-Foundation, fostul preşedinte al Parlamentului European; Norbert Lammert, preşedintele Bundestag-ului german. Tot în cadrul intalnirii de la Berlin, s-a ales şi noul Board de conducere al YEPP. Astfel, noul preşedinte este Csaba Domotor din Ungaria.