Tinerii crescuți în PSD, căsătorie cu emoție și nași îndrăgostiți ca doi adolescenți – GALERIE FOTO de la nunta Lupașcu – Boldea

Primul care a ajuns în fața Primăriei municipiului reședință de județ a fost mirele. Costel Lupașcu a ajuns la propria stare civilă într-un autoturism de lux care costă în catalog aproximativ 40.000 de euro. A rămas cuminte pe scaunul din dreapta al șoferului până și-a zărit aleasa.

 

Oana, plutea de fericire și avea chipul luminat la propriu. Îmbrăcată în mireasă a atras precum un magnet privirile tuturor, îndeosebi a mirelui. Oana a optat pentru o rochie de mireasă prințesă, din voal și dantelă, de o eleganță fină și care i s-a potrivit de minune. Buchețelul de mireasă la fel de elegant, se asorta de minune cu albul imaculat al rochiei. Și-a prins mirele de mână și râzând din toată inima a pășit pe covorul roșu.
La fel de îndrăgostiți, precum doi adolescenți care au plecat de acasă pentru a-și trăi iubirea erau și părinții spirituali ai celor doi tineri. Anca și Tonino Boldea nu și-au dat drumul la mâini decât atunci când a fost necesar. Și-au căutat privirea continuu și au transmis aceleași sentimente pozitive precum cei pe care i-au ales să-i călăuzească pe drumul vieții.
DA-ul de la început de drum a fost rostit apăsat atât de Costel cât și de Oana, iar nuntașii care i-au acoperit cu flori mai apoi, i-au aplaudat zgomotos. Proaspăta familie Lupașcu și-a început căsnicia cu un sărut apăsat și cu o petrecere cu sute de invitați la restaurantul Casa Lux. (G.E.)