Tineri trimişi în judecată pentru tentativă de clonare de carduri

 

Un botoşănean şi un sucevean vor fi trimişi în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani după ce, în decursul lunii august a anului precedent au fost depistaţi încercând să monteze un dispozitiv pe un bancomat din municipiu în vederea înregistrării unor informaţii de pe cardurile clienţilor, pentru ca ulterior să le cloneze.
Procurorii au finalizat cercetările în ceea ce-i priveşte pe cei doi, respectiv Bogdan Asofroniei de 21 de ani din Botoşani şi Ciprian Motorga din Suceava. Cei doi sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de montare de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice şi fabricarea ori deţinerea de echipamente cu scopul de a  le servi la falsificarea instrumentelor de plată electronice. „Sunt finalizate cercetările în cazul celor doi tineri care au montat dispozitivul de clonare a cardurile pe bancomatul din Primăverii. O să le prezentăm rechizitoriul şi îi trimitem în judecată”, a declarat Aurel Simion, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani. În cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi de magistraţii botoşăneni, cei doi tineri riscă până la cinci ani de închisoare.
Citeşte în acest sens şi:
Cum se mai fură la Botoşani : Camere de luat vederi pe tastatura unui bancomat