Tineri, autorii a peste 10 spargeri de garaje, prinși și reținuți de polițiști

 

În decursul nopţii de joi, 8 decembrie, Poliţia Municipiului Botoşani a fost sesizată de un o persoană anonimă asupra spargerii unui garaj de pe Calea Naţională, în zona stadionului.
Astfel, poliţiştii au intervenit la miezul nopţii în locul specificat şi au identificat un autoturism în regim de taxi în care se aflau doi tineri, Lucian Florin de 18 ani şi P. Laurenţiu de 18 ani, ambii din mun. Botoşani, care încărcaseră mai multe bunuri sustrase dintr-un garaj. Proprietarul garajului a fost identificat în persoana lui J. Florin Traian, prejudiciul cauzat urmând a se stabili ulterior. În urma cercetărilor efectuate de către lucrătorii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale s-a stabilit faptul că cei doi tineri împreună cu G. Ionuţ de 18 ani din municipiul Botoşani, în perioada noiembrie-decembrie 2011 au pătruns prin efracţie într-un număr de 10 garaje şi boxe de pe raza Botoşaniului de unde au sustras mai multe bunuri. Faţă de aceştia s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore în arestul Inspectoratul Judeţean de Poliţie, urmând ca vineri, 9 decembrie, să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive.