Polițiștii botoșăneni i-au reținut pe cei trei tineri în cursul zilei de luni, 8 iulie 2024.
La data de 8 iulie 2024, polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a trei tineri, de 23, 26 și 27 de ani, din orașul Flămânzi, bănuiți de comiterea infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și distrugere.
Din verificări, a reieșit faptul că cei 3 tineri, pe fondul unui conflict mai vechi, au lovit cu obiecte contondente autoturismul unui tânăr de 19 ani, din orașul Flămânzi.
Tinerii au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.