Melomanii din Botoșani rămân fideli orchestrei, aplauzele confirmând nu doar bucuria întâlnirii cu muzica, ci și o bună cunoaștere a repertoriului și a subtilităților artistice.
Don Giovanni sub bagheta dirijorului Sergiu Spiridon a fost, vineri seara, proaspăt și cuceritor, chiar dacă partitura poartă prin istorie nu mai puțin de 232 de ani (premiera operei a avut loc pe 29 octombrie 1787, la Praga), fiind de altfel una dintre capodoperele creației mozartiene.
Se spune că Mozart a compus uvertura în doar trei ore, în zorii premierei, instrumentiștii primind, seara, partiturile cu cerneala încă udă. A rezultat o operă în care rafinamentul și sobrietatea se încadrează perfect stilului mozartian, iar ”dramma giocoso” devine, pentru instrumentiști și public deopotrivă, o acumulare de energie și de forță muzicală care scot în evidență complexitatea creației. Rapiditatea cu care uvertura a fost realizată nu transpare decât, poate, în unicitatea ei, în fragmentele tragice care, spun specialiștii, decupează pe alocuri fragmente din biografia lui Mozart.
Orchestra a oferit, din nou, o probă de virtuozitate artistică, ilustrând muzical geniul unui compozitor care străbate veacurile. Iar Sergiu Spiridon, cu o intensă activitate în domeniul dirijoratului și al muzicologiei, a știut să pună în valoare spiritul mozartian și să ofere o uvertură pe care publicul nu o va uita curând.
Prima parte a concertului de vineri seara a continuat într-o strălucire de smarald, cu o violonistă care în 2019 a absolvit Colegiul Național de Artă din Iași, iar în prezent studiază la Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” din Iași, la clasa prof.univ.dr. Elena Ovănescu-Pârvu. Laureată a concursurilor naționale și internaționale, unde a obținut aproape peste tot Premiul I, Bianca Stan a fost surpriza serii.
Alături de Filarmonica Botoșani, Bianca Stan a interpretat Concertul pentru vioară și orchestră nr. 5, în la minor, op. 37, de Henri François Joseph Vieuxtemps (1820-1881). La rândul său un virtuoz violonist, nu este de mirare că a creat părți solistice de excepție pentru vioară, fapt care avea să-l și consacre, de altfel, în rândul muzicienilor din întreaga lume. Un amănunt biografic avea să adauge, poate, și un strop de sensibilitate pentru cei care îi ascultau compozițiile: spre sfârșitul vieții, în urma unui accident vascular, lui Vieuxtemps i-a paralizat brațul drept, astfel că s-a văzut nevoit să renunțe pentru totdeauna la cariera de violonist. Asta nu l-a împiedicat însă să compună și să lase posterității lucrări în care a așezat întreaga forță încătușată din cauza incapacității de a mai cânta.
Bianca Stan a reușit un Concert… complex, pe care l-a conturat muzical cu o maturitate surprinzătoare. S-a lăsat purtată de orchestră, a scos în evidență subtilitățile muzicale, fără să exagereze nici momentele sensibile, nici pe cele tragice, culegând la final meritate aplauze din partea publicului spectator.
Finalul concertului a stat sub semnul lui Haydn. Sergiu Spiridon a condus orchestra și a oferit melomanilor botoșăneni Simfonia nr. 101 în re major, cunoscută mai ales sub denumirea de ”Ceasornicul”, de la ritmul ticăit care persistă de-a lungul celei de-a doua secțiuni. O simfonie care a fost, de asemenea, îndelung aplaudată de public.
Următorul concert al Filarmonicii Botoșani este vineri, 25 octombrie 2019, la ora 18.30. Invitatul serii va fi pianistul Dragoș Andrei Cantea, orchestra pregătind, sub bagheta dirijorală a lui Marcian David, lucrări de Sibelius, Mozart și Brahms.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: