Tînăr de 20 de ani decedat la Bucecea

 

În noaptea de 15 spre16 mai 2010, în jurul orei 00.45, în timp ce conducea mopedul marca Yamaha pe D. N. 29C, în direcţia Călineşti-Ionăşeni, F.Ilie-Gheorghe de 20 ani, din oraşul Bucecea, judeţul Botoşani, datorită neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de trafic (ploaie torenţială), precum şi pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare a vehiculului, împrejurare în care a părăsit partea carosabilă şi a impactat un copac de pe marginea drumului, după care a fost proiectat într-un gard metalic ce delimita trotuarul de pe aceeaşi margine de drum. În urma impactului tânărul de 20 de ani a decedat pe loc.
Verificările efectuate în cauză au stabilit faptul că în seara de 15.05.2010 victima,  după ce a consumat băuturi alcoolice la o discotecă din oraşul Bucecea, a luat mopedul aparţinând prietenului său C. Sebastian şi a plecat să se plimbe. Băiatul nu poseda permis de conducere sau atestat de absolvire a cursurilor de legislaţie rutieră pentru conducătorii de mopede.
În momentul accidentului victima nu purta casca de protecţie.