Ţigări ilegale depistate de poliţişti

 

tigariÎn ziua de 05.02.2010 poliţiştii dorohoieni au desfăşurat pe raza comunelor Mihăileni, Şendriceni şi Hilişeu-Horia o acţiune vizând combaterea traficului ilegal de ţigări. Cu acest prilej au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale cu amendă în cuantum total de 4.000 lei şi au fost confiscate 478 pachete de ţigări de provenienţă Ucraina, în valoare totală de 2.900 lei. Astfel, pe raza comunei Şendriceni a fost depistat autoturismul marca Volkswagen Golf, cu care se deplasau P. LILIANA şi M. IULIA, ambele din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani şi care transportau cantitatea de 288 pachete ţigări cu timbru Ucraina, fără a poseda pentru acestea documente legale de provenienţă. Ţigările urmau a fi comercializate în municipiul Dorohoi. Împotriva acestora s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 1.000 lei fiecare, iar întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată.