Ţigări de 9.000 de lei şi un Ford confiscate de poliţişti de la doi moldoveni

 

Surpriză neplăcută pentru doi cetăţeni moldoveni în seara zilei de 5 noiembrie în jurul orei 21:00. Poliţiştii din oraşul Ştefăneşti au oprit pentru control, pe raza localităţii Stânca, autoturismul marca Ford Scorpio condus de V. Mihail de 31 ani, cetăţean moldovean. În autoturism se afla şi G. Ion de 60 ani, de asemenea cetăţean moldovean. Întrucât existau suspiciuni cu privire la faptul că în autoturism erau transportate ţigări de contrabandă, cei doi bărbaţi au fost conduşi la sediul Poliţiei oraşului Ştefăneşti, unde, cu ocazia verificării amănunţite, poliţiştii au găsit în lăcaşuri special amenajate în elementele de caroserie ale autoturismului, cantitatea de 663 pachete ţigări cu timbru de acciz Republica Moldova. Faţă de cei doi bărbaţi s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii  infracţiunilor de : deţinerea în afara antrepozitului fiscal peste limita a 10.000 ţigarete marcate necorespunzător, evaziune fiscală, colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.Cantitatea de 13.260 ţigarete, în valoare de 5.304 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul, în valoare de 8.800 lei, a fost indisponibilizat.