Tichetele salariaţilor de la „Mavromati” amânate...din nou

 

În momentul de faţă nemulţumirea angajaţilor din sistemul sanitar este foarte mare, susţine liderul Sindicatului Sanitas,  astfel încât sindicaliştii au de gând să deschidă un proces pentru a li se face dreptate.  Asta după ce ieri au participat la o întâlnire cu managerul unităţii spitaliceşti  unde li s-a comunicat că deocamdată sunt slabe şanse să îşi primească tichetele de masă restante.
Deşi, la ultima întâlnire la care liderii sindicali din sistemul sanitar botoşănean au participat la Consiliul Judeţean (CJ)  luna trecută şi au primit promisiuni din partea preşedintelui Florin Ţurcanu că va face tot posibilul ca salariaţii să îşi primească tichetele de masă măcar pentru o lună de zile acest lucru nu s-a întâmplat.
„La  nivelul conducerii spitalului de mai multe luni de zile bune am încercat să forţăm nota ca să ajungem la acest drept prin acea pichetare la CJ şi la Prefectură am primit o promisiune care trebuia să fie aplicată astăzi. Această promisiune încă nu s-a pus în aplicare dar noi căutăm soluţii în instrumentele noastre sindicale şi prima este să deschidem un proces pe această temă lucru pe care o să îl facem suntem pregătiţi să găsim înţelegere la judecătorie”, a declarat Octavian Dumitru, liderul Sanitas. Octavian Dumitru susţine însă că o parte din contravaloarea tichetelor ar putea fi plătită cu banii câştigaţi în urma procesului pe care unitatea spitalicească l-a avut cu firma Sanomed. „Din câte ni s-a spus ieri la întâlnirea cu domnul director lucrurile sunt mai complicate în sensul finanţării şi în sensul găsirii surselor financiare pentru plata a ceea ce înseamnă activitatea unui spital inclusiv a salariilor. Nu ne-a dat mari speranţe că lucrurile se vor rezolva„ a mai spus sindicalistul. Pentru  plata tichetelor de masă pe luna februarie suma necesară se ridică la 4 miliarde de lei.
CITEŞTE:
 Întâlnire cu uşi închise şefi - sindicalişti cu măsuri de reorganizare la Mavromati