Tichetele moderatoare de sănătate diferenţiate pe venituri salariale

 

Proiectul sistemului de coplată naşte şi mai multe controverse în rândul medicilor botoşăneni. Camera Deputaţilor a propus ca tichetele moderatoare să nu aibă o sumă fixă, de 600 de lei, ci valoarea lor să reprezinte a 12-a parte din venitul anual al fiecărui pacient în parte pentru a nu produce discriminări în rândul celor cu venituri mici.
Cu toate acestea, unii medici botoşăneni susţin că această modificare a proiectului Ministerului Sănătăţii va duce la renunţarea la sistemul de coplată a serviciilor medicale deoarece va fi foarte greu de calculat corect a 12-a parte din venitul pacientului. „Modificarea propusă de Camera Deputaţilor prin care coplata să fie de fapt a 12-a parte din venit este o măsură de a se împotrivi acestui proiect. Sunt venituri ale persoanelor care nu sunt declarate nici la Fisc, nici la ANAF şi atunci de unde ştiu eu că îţi iau a 12-a parte din venit dacă eu nu îl ştiu pe cel real. Astfel se creează portiţa pentru a nu se aplica sistemul de coplată al seriviciilor medicale”, a declarat Doru Culiceanu, preşedintele Colegiului Medicilor Botoşani. Potrivit acestuia, sistemul de coplată al serviciilor medicale este încă în fază de proiect şi deocamdată nu se cunosc toate aspectele acestuia însă dacă se va implementa după noua propunere, cu siguranţă se va crea încă o nebuloasă financiară a sistemului sanitar. (E.Ş.)