Tezaurul de la Botoșani este una dintre cele mai misterioase comori ale României.
În anul 1960, reputaţii arheologi ieşeni Adrian şi Marilena Florescu începeau o campanie de săpături la cel mai mare ansamblu fortificat din Moldova ce aparţinuse odinioară traco-geţilor, tezaurul de la Stâncești.Nimeni nu ştie cu siguranţă cui au aparţinut, cum au fost folosite piesele respective şi mai ales cum au ajuns în nordul României.
Este vorba de uriaşele cetăţi getice de la Stânceşti, judeţul Botoşani. Întinse pe o suprafaţă de peste 60 de hectare, cetăţile aflate chiar la marginea pădurii de la Baisa, cum îi spun localnicii, au fost locuite acum 2500 de ani de războinici, plugari şi crescători de vite. Săpăturile au durat cu intermitenţe până în anii `70. Din păcate doar 3-4% din suprafaţa cetăţii a fost explorată în anii comunismului, cercetările fiind abandonate complet după anii 90. Chiar şi în aceste condiţii, în 1961, sub un bordei getic de acum două milenii, arheologii ieşeni au descoperit un tezaur unicat şi în acelaşi misterios.
Arheologul Adrian Florescu a descoperit tezaurul în interiorul unui vas, dosit de un get probabil sub podeaua unei locuinţe, în interiorul unei dintre cetăţi. Practic este vorba de piese din aur masiv, dar şi din obiecte ce aveau o aplicaţie practic evidentă. Cea mai importantă piesă este de fapt cu valoare simbolică. Lungă de 478 mm şi lată de 96 mm, această piesă unicat în Europa, după cum afirmă inclusiv specialiştii actuali, are ca reprezentări pe suprafaţa sa un cap de mistreţ, un trup de peşte şi o coadă de pasăre.
”Lucrată din foaie de aur - foarte subţire - reprezentând o figură zoomorfă fantastică, în linii generale, ea apare sub forma unui peşte, cu cap de mistreţ şi coadă de pasăre şi realizată în tehnica presiunii”, scria Adrian Florescu în lucrarea sa ”Cetăţile Traco-Getice din secolele VI-III A CHR de la Stânceşti”.
Pe lângă această piesă au fost descoperite şi altele în formă de frunză, psalii din argint pentru echipamentul unui călăreţ, dar şi alte piese ciudate din argint. În mare parte acest tezaur a ajuns la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, la Muzeul Judeţean de Istorie din Botoşani fiind lăsate doar câteva replici.
Aceast tezaur este probabil cea mai misterioasă comoară descoperită pe teritoriul României. Practic nu se ştie cu siguranţă la ce foloseau acele obiecte şi mai ales cum au ajuns acolo. Au fost elaborate tot soiul de ipoteze privind în special piesa principală, acel simbol din aur interpretat de Adrian Florescu şi Ştefan Burda drept un obiect simbolic, mai mult cultic, care exprima credinţele dacilor. Mai precis aceşti specialişti avansau ideea că acel cap de mistreţ semnifică pământul, trupul de peşte-apa, iar coada de pasăre-cerul. Mai mult decât atât, erau convişi că era un semn al puterii, purtat de o căpetenie locală, dar şi de steagul de luptă redat în aur, al războinicilor geţi de la Stânceşti.
Cât despre acele aplici în formă de frunză puţini s-au pronunţat şi fără explicaţii clare. Dacă psaliile au o destinaţie clară, mai există două ornamente ciudate. Practic au forma stilizată a unor colţi cu bază lată în partea superioară, prin care se întrepătrund modele florale. Până în prezent nimeni nu ştie cu certitudine la ce foloseau toate acele obiecte. Specialiştii din perioada comunistă, dar şi imediat după 1990 considerau că aceste piese ar fi putut fi făurite de meşterii geţi de la Stânceşti şi că au aparţinut lor. În ultimii ani, toate aceste ipoteze au fost însă contrazise.
Confom ultimelor analize şi cercetări, piesele de aur din cadrul tezaurului de la Stânceşti nu sunt nici pe departe getice şi nici nu au fost vreodată lucrate de meşteri locali. Nici măcar aurul nu este de pe teritoriul României. Specialistul tracolog doctor în istorie Alexandru Berzovan spune că de fapt piesele din tezaurul de la Stânceşti au aparţinut sciţilor, o populaţie războinică de arcaşi călare care făcea legea în nordul Mării Negre, acum mai bine de 2.700 de ani. Cam în aceeaşi perioadă în care funcţionau şi erau locuite cetăţile getice de la Stânceşti, judeţul Botoşani.
În special impresionanta aplică cu cap de mistreţ, corp de peşte şi coadă de pasăre este clar din lumea iraniană.
”Tot ce ţine de această piesă vine de la răsărit din această lume scitică. În urma analizelor, inclusiv aurul folosit provine din zona anatoliană”, spune Alexandru Berzovan.
Cu alte cuvinte toate piesele au aparţinut sciţilor, aceşti călăreţi războinici care au terorizat lumea antică în secolul al VII lea îHR, şi nicidecum geţilor. Mai mult decât atât, Alexandru Berzovan arată că descoperirile recente aduc noi ipoteze privind funcţionalitatea pieselor din acest misterios tezaur. În primul rând marea aplică cu simbolurile sale zoomorfe nu ar fi fost nici steag getic şi nici o dovadă a simbolismului locuitorilor cetăţii, ci un obiect cât se poate de practic.
”Până nu de mult cea mai acceptată opinie era că această piesă se aşeza pe fruntea unui cal. Problema foarte mare pe care am observat-o de curând este că acel cal ar fi trebuit să fie mult mai mare decât tot ceea ce cunoaştem pentru aceea perioadă. Nu existau cai de asemenea dimensiune la geţi sau sciţi. Şi atunci s-a impus o altă opinie, care porneşte de la o serie de analogii din zona Ucrainei şi a Crimeei. Acest tip de piesă pare că reprezintă o aplică care se monta pe scutul unei căpetenii scitice”, spune Alexandru Berzovan.
Totodată specialistul tracolog spune că şi celelalte piese ale tezaurului au de fapt legătură cu echipamentul de luptă al unei căpetenii scitice. Sau mai precis a calului pe care îl folosea în luptă. Dacă aplica cu simbolistică aparte era folosită pentru a decora scutul, cele două ”obrăzare„ sau colţi ciudaţi care completau tezaurul ar fi fost de fapt transfomarea calului de luptă al căpetenii scitice într-un animal cu totul fantastic.
”Aceste piese sunt relativ unicat, lipsite de analogii. În ce priveşte rostul lor, s-a propus că ar fi obrăzarele unui coif, plecând de la sistemul de prindere. Dar noi cunoaştem bine modul cum arătau aceste coifuri. O altă variantă, mai plauzibilă din punctul meu de vedere, este că aceste piese se foloseau ca nişte obrăzare pentru cai. Aşa cum sunt lucrate stilizat, acele prelungiri ale aplicilor par nişte colţi. Echipamentul era completat de aplica folioformă care se monta la urechea calului. Rezulta un animal cu aspect fantastic. Fiindcă în lumea scitică era tendinţa la căpetenii ca pe caii lor să îi transforme în fiinţe cu aspect fabulos. Ei aveau un imaginar foarte bogat şi credeau efectiv în aceste făpturi. Crea o impresie puternică în special inamicilor”, spune Alexandru Berzovan.
Cum au ajuns însă toate aceste obiecte ce ar fi aparţinut unei căpetenii scitice la Stânceşti?
„Este un mare mister pe care nu-l vom lămuri niciodată“, spune Alexandru Berzovan.
Pe de altă parte au fost elaborate o serie de ipoteze. Sciţii au avut contacte cu geţii. În primul rând de natură războinică. De altfel, uriaşele cetăţi de la Stânceşti au fost ridicate pentru ca localnicii geţi să se poată apăra contra invaziilor devastatoare ale acestor războinici călări.
„Aici a fost o zonă de contact. Tot timpul această zonă de est de pe teritoriul actual al României s-a aflat în contact cu stepa eurosiatică, de unde veneau tot felul de populaţii războinice. Pentru a se apăra, geţii ridică aceste două cetăţi. În faţa unui val de pământ şi a unei palisade, avantajul călăreţilor războinici dispărea. Ele nu adăposteau doar o singură comunitate ci erau făcute pentru mai multe comunităţi din zonă. Când erau pericol se retrăgeau în cetate”, precizează specialistul tracolog.
În aceste condiţii, se bănuieşte că tezaurul de la Stânceşti este de fapt pradă de război. Geţii s-au înfruntat cu sciţii. Războinicii geţi au reuşit să biruiască sau să respingă invadatorii, ucigându-le căpetenia. Echipamentul acestuia ar fi fost luat ca pradă de război.
În momentul de faţă este greu să se facă cercetări arheologice la Stânceşti, pentru a se descifra povestea completă a acestor uriaşe cetăţi. Şi asta din cauza faptului că, după 1990, pământul pe care se află situl a fost dat spre împroprietărirea ţăranilor din zonă. Vara, pe cetăţile geţilor de la Stânceşti creşte porumbul, în timp ce doar maximum 3-4 % din cetate a fost explorată. (Sursa: Adevărul)
