TERIFIANT: Doi bărbaţi s-au spânzurat în aceeaşi zi, într-o localitate din Botoşani

Întreaga comunitate e în stare de şoc şi oamenii cred că s-a abătut un blestem asupra satului lor.

 

La interval de doar câteva ore, doi bărbaţi au fost găsiţi fără suflare în comuna Mileanca, ambii alegând să-şi pună capăt zilelor spânzurându-se.

 

Primul caz a fost al unui bărbat în vârstă de 49 de ani. Acesta a fost găsit sâmbătă spre amiază în propria casă, spânzurat de clanţa uşii. Descoperirea macabră a fost făcută de o vecină de-a bărbatului, îngrijorată că nu îl văzuse pe acesta deloc pe parcursul zilei. 

 

Femeia a sunat la 112, la faţa locului ajungând un echipaj de la Ambulanţă, care însă nu a mai putut face nimic pentru bărbatul care i-a şocat pe cei care l-au găsit, prin determinarea pe care a avut-o pentru a-şi pune capăt zilelor în acel fel.

 

La câteva ore distanţă, un sătean care trecea prin dreptul terenului de sport a observat trupul unui bărbat într-un copac din apropiere. În momentul în care s-a apropiat, acesta şi-a recunoscut un vecin, în vârstă de 48 de ani, care şi-a pus capăt zilelor tot cu ajutorul unui ştreang improvizat, relatează Observator. Din păcate, nici în acest caz intervenţia cadrelor medicale nu a fost de ajutor.

 

 

În urmă cu mai puţin de un an, imediat după Paşte, doi soţi au fost găsiţi fără suflare în propria gospodărie, după ce şi-au pus capăt zilelor tot prin spânzurare, tot la Mileanca.


 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store