Terapia durerii, afecțiunea cronică ce urmează a fi decontată și în România 

Aproximativ 20% din populaţia adultă europeană este afectată de o durere cronică, dar mai puţin de 2% dintre pacienţi accesează serviciile specializate în terapia durerii, potrivit estimărilor specialiştilor.

 

O nouă afecțiune decontată în România

 

 

În prezent, serviciile medicale de terapia durerii nu sunt decontate în România, dar acest lucru urmează să se schimbe în curând, printr-o lege votată în Parlament şi promulgată de preşedinte, scrie ziare.com.

 

Astfel, o nouă lege introduce serviciile medicale de terapia durerii pe lista celor decontate pentru pacienţii asiguraţi din România. Este vorba de Legea nr. 208/2024, care modifică şi completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.Legea a fost votată în Parlament, promulgată de preşedinte şi publicată în Monitorul Oficial joi, 4 iulie. 

 

Actul normativ va intra în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

 

“Asiguraţii au dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru prevenirea complicaţiilor ei, pentru recuperarea după boală şi pentru terapia durerii“, 

prevede noua lege, care completează un articol din Legea nr. 95/2006. 

 

Echipe pentru terapia durerii

 

 

Potrivit actului normativ, în cazul asiguraţilor care beneficiază de serviciile medicale pentru terapia durerii, “managementul durerii se realizează în cadrul medicinei bazate pe dovezi, în mod integrat şi interdisciplinar, pe baza ghidurilor de practică medicală, protocoalelor naţionale de practică medicală, protocoalelor operaţionale de practică medicală sau a protocoalelor terapeutice”.

 

Ministerul Sănătăţii urmează să poarte consultări cu organismele profesionale şi cu alte instituţii relevante pentru a elabora o strategie privind formarea profesională în managementul durerii a profesioniştilor şi o strategie privind educarea pacienţilor pentru prevenirea şi terapia durerii, prevede legea.

 

În 2023, dr. Ovidiu Palea, singurul medic din România certificat în terapia durerii de către World Institute of Pain şi coordonator al Centrului integrat de terapia durerii, explica, într-un interviu video pentru 360medical.ro, că “terapia durerii intervenţională este o punte obligatorie între tratamentul conservator şi cel chirurgical“.

 

Potrivit medicului, sistemul public de sănătate din România va trebui să aibă în fiecare în spital, la început în cele judeţene şi universitare, echipe de terapia durerii. 

 

Foto - depositphotos.com