Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la o persoană, cu cetăţenie română, care a încercat să iasă din țară la volanul unui autoturism.
În data de 31 iulie 2024, în jurul orei 14:35, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieși din ţară, un cetățean român, în vârstă de 37 de ani, care conducea un autoturism marca BMW, înmatriculat în România.
La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că persoana figurează în bazele de date cu mențiunea dreptului de a conducere suspendat din data de 30 iulie 2024.
Persoana în cauză a declarat că nu avea cunoștință despre faptul că are dreptul de a conduce suspendat întrucât nimeni nu i-a adus la cunoștință acest aspect.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.