Tensiuni şi critici dure la alegerile din PSD

 

Luări de poziţii dure la conferinţa municipală a social-democraţilor. Tonul a fost dat de consilierul municipal Florentin Pietraru, care a amintit de eşecul usturător de la alegerile locale din 2008, cînd, printre altele, în loc să fie introduşi în secţii specialişti, s-au trimis oameni cu stare financiară precară doar pentru a mai cîştiga un ban, lucru care ar fi înlesnit anularea unui mare număr de voturi favorabile candidatului PSD. După ce Pietraru a arătat că sediul filialei municipale este practic părăsit, amintind ceva de o perdea care se mai vede acolo, a venit rîndul consilierului judeţean Maria Paraschiv, care a dat de pămînt cu parlamentarii PSD. „Toată lumea se întreba unde sunt parlamentarii PSD. Trebuia să trimiteţi măcar unul acolo”, a spus Paraschiv despre întîlnirea de luni sindicalişti – deputaţi plus senatori, la care nici un reprezentant al PSD în Legislativ nu a luat parte. Ea a adăugat: „să nu ne ascundem, majoritatea membrilor partidului sunt pensionari”.„Pentru prima dată în Consiliului Local avem sub 10 consilieri municipali”, a spus şi fostul consilier judeţean şi local Ioan Brînzei. Printre altele, s-a mai criticat inclusiv promovarea unor membri de partid fără vizibilitate.