Premierele stagiunii aniversare a Filarmonicii ”George Enescu” au continuat vineri seară cu un spectacol cum nu s-a mai văzut la Botoșani și s-a văzut rareori prin România. De la început și până la sfârșit, muzica clasică a fost însoțită de umor și uneori, într-un ton ironic, de acorduri populare și chiar manele.
”The Free Tenors” au creat primul show de stand-up comedy muzical din România, care a început chiar cu numele protagoniștilor.
Cezar Ouatu a fost ”Luciano Pavarouati”, Andrei Duțu era ”Placido Flamingo”, iar pe Mihnea Niculescu îl chema ”Jose Carras”.
Totul în acompaniamentul cvartetului de coarde ”The Virgins”, care de fapt a existat doar pe afiș.
Și pentru că era nevoie și de un ”dirijor emerit”, l-au adus pe DJ Kabal. Care chiar și-a luat bagheta magică la el pe care o folosea ca să schimbe melodiile la laptop pentru că show-ul nu a avut orchestră.
”Tenorii liberi” au început cu ”Fantoma de la operă” în care Ouatu juca rolul unei soprane extaziate de propria interpretare, așa că ai săi colegi de scenă i-au băgat ”Lie ciocârlie” când îi erau... vocalizele mai dragi.
A fost doar primul act de ”sabotaj” dintr-o serie care a continuat până la finele spectacolului.
Când rămânea un singur artist pe scenă, ceilalți doi încercau să convingă publicul că prestația colegului lor este una care nu le merită aprecierile: ”nu mai aplaudați impostorii, aplaudați mai în zona asta, aplaudați-ne pe noi”.
Așa că la un moment dat ”Pavarouati” și cu ”Flamingo” și-au abandonat colegul pe scenă și au făcut raiduri prin sală, oferind flori pentru a atrage spectatorii de partea lor.
A urmat ”Volare”, după care pe ”Funiculi funicula” s-au apucat de făcut genuflexiuni.
”Prin aceasta arie eu reușesc să slăbesc doua kilograme. Așa ca, cei care aveți probleme cu greutatea, apucați-va de arii. Aria și kilogramul” a transmis Ouatu ”Pavarouati”.
Bine, ba erau ”arii”, ba ”harii”.
Andrei Duțu l-a lăsat baltă pe ”Placido Flamingo” și a făcut-o pe-a Elvis Presley la ”Can't help falling in love”, cu toate gesturile, bezelele și amplele mișcările ale ”Regele rock 'n' roll-ului”.
Iar ”Jose Carras” nu s-a mai dat dus de pe scenă la ”Me and Mrs. Jones”. A fost împins la propriu, însă de fiecare dată se strecura și cerea ostentativ ”neaplauzele” publicului, așa cum spunea ”Pavarouati”. Oricum era supărat că, ”de fiecare dată când intru pe scenă mă aplaudă un singur spectator. Ar putea face un fan club”.
Chiar dacă până atunci fusese deja un spectacol ieșit din tipare, ”bomba muzicală” a explodat abia la ”Nessun Dorma”, întreruptă brusc pentru ”Pinguinul”, pentru ca în fața asistenței să ajungă nimeni altul decât Cozmiță Lascarache. Nu singur, ci cu toată formația sa. ”Am venit la nuntă”, a explicat artistul Botoșanilor, care nu a cedat nici când i s-a răspuns că pe scenă sunt artiști care au cântat la New York și la ”Scara” din Milano. ”Am cântat și noi la Cătămărăști, am cântat la Stăuceni, am cântat peste hotare”, a fost replica lui Cozmiță Lascarache.
Așa că repertoriul s-a schimbat la 180 de grade sau ceva pe acolo: ”Palamakia”, ”Trandafir de la Moldova”, în care oamenii din sală au dat concurs la cât de mult pot să țină ”i-ul”, ”Am atins cerul cu mâna” și ”Bella Ciao”.
S-au cerut aplauze ”pentru neinvitații noștri” și s-au spus lucrurilor pe nume:
”Această fuziune între note și bancnote naște muzica. Dai un do, dai o bancnota”.
Stand-up – ul muzical a devenit la un moment dat unul poetic, când ”Carras” cu ochelari de intelectual, emoționat, abia ținându-și lacrimile, a recitat versurile unei... manele:
Să iubești două femei
Să nu știi pe care o vrei
Una-i mama la copii
Și alta-i pofta inimii
A fost anunțată cumva de din culise, când i s-a cerut posesorului automobilului cu numărul B – 69 – MNL (manele- n.r.) să își mute mașina că blochează traficul.
Pentru că la un moment dat s-a ajuns la ”That’s amore”, trebuie să amintim și că ”Flamingo” a mărturisit asistenței că, ”știu la ce va gândiți, la asta mă gândesc și eu: da, sunt bun la pat”, așa că, ”unde dragoste nu e, să facem”.
”O sole mio”, ”Doamna Traviata”, așa cum a fost denumită de Ouatu și ”Radetzky March” s-au mai cântat până la finele spectacolului, care a regăsit publicul în picioare astfel încât ”Pavarouati” a transmis botoșănenilor să se așeze înapoi pe scaune... probabil ca să aibă de unde să se ridice pentru că el și ai săi colegi au părăsit în scurt timp scena.
Nu înainte de a le reaminti spectatorilor să voteze ”The Free Tenors” la ”iUmor”, unde se bat pentru titlul de anul acesta și să le mulțumească managerului Mirel Manea și impresarului artistic Liviu Sorinel.