Temperaturi EXTREME în următoarele zile: CUM va fi vremea până la sfârşitul lunii august

Masa de aer cald care afectează mare parte din vestul Europei îşi va face simţită prezenţa şi în ţara noastră.

 

Astfel, potrivit specialistului ANM, în următoarele zile temperaturile vor creşte simţitor în partea de vest şi sud a României, dar şi în nordul ţării. Se vor înregistra 34 de grade Celsius, foarte aproape de maximul unei zile de caniculă.

 

Elena Mateescu a spus că nu este exclus ca, în a doua jumătate a lunii august, în regiunile intracarpatice temperaturile să depăşească pragul de caniculă.

 

"Ne aşteptam ca vremea să se menţină călduroasă în toată luna august. În a doua parte a lunii, indicele temperatură umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi", a precizat directorul ANM, pentru Observator

 

Potrivit specialistului, vremea în intervalul 6 august - 3 septembrie va fi din ce în ce mai caldă, cu fiecare săptămână temperaturile urmând să fie mai ridicate decât în mod obişnuit.

 
download from google play download from apple store