Temerarul care vinde kilometri de pe bicicletă pentru 28 de fete – GALERIE FOTO

Îl cheamă Anton Duma şi a ajuns sâmbătă după-amiază la Botoşani într-o călătorie cu bicicleta. “Bicicletă” este însă un cuvânt care nu reflectă în totalitate mijlocul de deplasare al temerarului din Bacău.

 


A făcut 2.800 de kilometri şi nu ştie când se va opri

Are în spate un cărucior cu bagaje, iar bicicleta îi este plină cu tot felul de bagaje. În total cară zi de zi după el în jur de 60 de kilograme cu diverse lucruri, de la cort şi până la un jurnal de… tur. Pe 16 iunie, în dorinţa de a ajuta 28 de tinere revocate din centrele de plasament, victime ale traficului de fiinţe umane sau aflate în alte situaţii de risc, a demarat proiectul “Pedalez pentru Betania”. Şi a pedalat în jur de 2.800 de kilometri, făcând un veritabil Tur al României. Fiecare kilometru îl vinde, mai exact, pentru fiecare 1.000 de metri, încearcă să găsească un donator. A strâns până acum în jur de 1.800 de euro şi nu are de gând să se oprească până la obiectivul propus: 5.000 de euro. De aceea merge zilnic între 50 şi 280 de kilometri, doarme în cort sau pe la prieteni, înfruntă soarele dogoritor sau ploile abundente.

“Sunt un nomad, un haiduc, un dac, un rebel"

“Sunt un nomad, un haiduc, un dac, un rebel care trece dincolo de barierele cotidiene şi vrea să transmită că România este frumoasă şi merită apreciată la valoarea ei ştiută pentru că toată lumea o ştie, o simte. Străinul care vine simte România, chiar dacă nu îi place imaginea, o simte”, a spus Anton Duma.
Încă de la patru ani visul acestuia a fost să călătorească pe bicicletă şi ajuns la 48 de ani şi-l tot pune în aplicare. În trecut a făcut Turul Europei, promovând România în 35 de ţări, însă marea sa dorinţă este să meargă în Turul Lumii. Până atunci însă notează zilnic, pe hartă, unde mai merge în Turul României astfel încât să poate ajuta fetele de la Asociaţia Betania. De la Suceava la Botoşani l-a însoţit un ciclist din municipiul de dincolo de Siret, de astăzi sau de mâine, când va decide să plece, va reporni însă singur. (S.B.)
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 Botoşănenii care au străbătut Europa pe bicicletă, primiţi cu medalii - FOTOGALERIE