Telenovelă cu doi îndrăgostiți, s-au dat cu mașina peste cap de trei ori, au fugit la Iași și apoi au dat vina unul pe celălalt – FOTOGALERIE

Doi tineri și-au pus propriile vieți în pericol iar mai apoi au încercat să ascundă urmele evenimentului rutier. Unul extrem de grav de altfel, tinerii fiind norocoși că au scăpat fără răni grave în urma accidentului.

 

A avut loc luni, 9 martie 2020, pe drumul județean care leagă județul nostru de Iași, prin Prăjeni. În autoturismul marca VW Polo se aflau o tânără de 27 de ani și iubitul ei cu cinci ani mai mare decât ea, îndreptându-se spre Iași. La un moment dat, pe o porțiune de drum acoperită de mâzgă din cauza noroiului adus pe carosabil de tractoare, șoferul care nu a adaptat viteza la condițiile de mers a derapat, iar mașina s-a rostologit de trei ori, rămânând pe marginea drumului pe cupolă.

 

Cei doi ar fi ieșit din autoturism și au scos numerele de înmatriculare, după care și-au continuat deplasarea spre Iași cu un alt autovehicul.

 

Doar că a doua zi, fetei de 27 de ani i s-a făcut rău și ar fi ajuns la Spitalul de Neurochirugie Iași. Medicii i-au acordat îngrijirile medicale necesare și au decis să o interneze pentru investigații suplimentare.

 

Au anunțat însă și organele de Poliție după ce fata le-a spus că a fost victima unui accident rutier. A mințit însă spunând că nu știe cine era volan deoarece ar fi apelat la o mașină disponibilă prin aplicația „Blablacar”.

 

Polițiștii orașului Flămânzi au început cercetările specifice unui astfel de eveniment rutier și ar fi constatat că de fapt la volan s-a aflat Ioan Marius F., din municipiul Botoșani, care avea permisul suspendat. El a fost identificat și testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

 

Le-ar fi spus polițiștilor că la volan de fapt s-ar fi aflat iubita lui și ea ar fi fost cea care a provocat accidentul rutier.

Oamenii legii urmează să stabilească exact ce s-a întâmplat în momentul producerii evenimentului, după ce ambele persoane vor fi audiate. Mai mult, și autoturismul avea probleme, inspecția tehnică periodică fiind expirată din 9 februarie 2020.

 

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea și ștergerea urmelor acestuia și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store