Amendamentul este susținut și de ministrul Educației, fiind votat în comisia de învățământ din Camera Deputaților. Pentru elevii de liceu, decizia privind interzicerea telefoanelor rămâne la dispoziția școlii.
Un amendament adus legilor Educației, susținut și de ministrul Educației, Ligia Deca, și de PNL, PSD, AUR, UDMR și minorități, votat luni în comisia de învățământ din Camera Deputaților, prevede că “utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicații electronice de către un elev este interzisă pe perioada cursurilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial”.
Cei care nu se conformează riscă să li se confiște telefonul sau dispozitivul.
Pentru elevii de liceu, lucrurile nu se schimbă din acest punct de vedere, reglementarea privind utilizarea telefoanelor mobile fiind prevăzută tot în ROFUIP, ca până acum, potrivit unui alt amendament adoptat luni în comisie. O serie de sancțiuni pentru elevi au fost reglementate prin amendamente aduse la legile Educației.
Potrivit unui amendament adus de Ministerul Educației, partidele din coaliție, minoritățile și AUR, este menționat explicit în proiectul legii învățământului Preuniversitar că elevilor din preșcolar, clasele primare și gimnaziu le este interzis să folosească telefoanele mobile sau alte dispozitive în timpul orelor de curs. În cazul în care acestea sunt găsite asupra elevilor, dispozitivele pot fi confiscate și predate părinților, mai arată amendamentul aprobat luni. Pentru elevii de liceu, decizia privind interzicerea telefoanelor rămâne la dispoziția școlii.
Pentru elevii de liceu, decizia privind interzicerea telefoanelor rămâne la dispoziția școlii.
În prezent, reglementarea privind interzicerea utilizării telefoanelor mobile este prevăzută prin ROFUIP la art. 186, alin 2, prin regulamentul intern al fiecărei unități de învățământ pentru toți elevii, și prin statului elevului, dar nu se specifică pe niveluri de învățământ.