Teatrul Tănase, cu Stela şi Arşinel, spectacol în ploaie la Memorial VIDEO&FOTO

 

Toată suflarea din satele comunei Mihai Eminescu s-a adunat cu mic cu mare duminică la cea de-a doua zi a Festivalului „Floare Albastră”, ediţia a -VI- a,  spectacol organizat de Primăria Mihai Eminescu şi Memorialul Ipoteşti.

Puţină politică înainte de spectacol

Înainte ca spectacolul propriu zis  să înceapă au avut loc o serie de activităţi, primarul Aneta Gireadă a oferit sătenilor din comună, care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, diplome şi flori, după care mai mulţi preoţi au oficiat o mică slujbă. Alături de primarul Aneta Gireadă au mai fost prezenţi pe scenă, soţul acesteia, deputatul Verginel Gireadă şi preşedintele Consiliului Judeţean, (CJ) Florin Ţurcanu, care a adresat câteva cuvinte localnicilor. „Vă mulţumesc că sunteţi alături de noi, că aţi fost alături de echipa care conduce  „Mihai Eminescu”, alături de această echipă eu vă asigur că tot ceea ce pot să fac prin pârghiile pe care le am prin calitatea mea de preşedinte al Consiliului Judeţean voi fi alături de dv. şi de conducerea aceste comune”, a spus Florin Ţurcanu.

Muzică populară şi teatru de revistă

După finalizarea discursului preşedintelui CJ, în jurul orei 15.30, pe scena amfiteatrului din curtea Centrului de Studii, au urcat artişti renumiţi ai muzicii populare precum Margareta Clipa, Daniela Condurache şi Ion Paladi care a ţinut locul Stelianei Sima din cauză că solista nu a mai putut ajunge la festival, dar şi actorii celebri ai Teatrului Constantin Tănase respectiv, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Vasile Muraru, Adriana Trandafir, Valentina Fătu şi Cristina Stamate, împreună cu trupa de cabaret a teatrului. Pe parcursul spectacolului vedetele de la Bucureşti au reuşit să destindă atmosfera şi să îi facă pe cei aproximativ 800 de oameni să râdă în hohote şi să aplaude.

Spectacol în ciuda ploii

Au interpretat scenete, au cântat şi au dansat, asta în ciuda ploii care parcă nu mai vroia să se oprească. Oricum, publicul a rămas în continuare chiar dacă vremea a devenit instabilă. Îngrămădiţi pe scaune şi înarmaţi cu umbrele, spectatorii au stat cu ochii lipiţi de scenă, dat fiind faptul că este pentru prima dată când actorii Teatrului Constantin Tănase se află pe scena Memorialului Ipoteşti. Publicul spectator a fost încântat de prezenţa unor actori celebri, la fel de bine simţindu-se şi actorii în judeţul Botoşani. „Foarte frumos, noi jucând lucruri de astea cu două sensuri eu am văzut cum au reacţionat. Nu mă mir la un centru cultural ca acesta, trebuie să fie numai public foarte vesel”, a spus actriţa Stela Popescu. Printre momentele teatrale puse în scenă de actori au mai avut loc şi mici numere de dans prezentate de trupa de cabaret a teatrului „Tănase”. De asemenea, pe scena amfiteatrului a mai fost prezent şi cântăreţul Adrian Enache, care a încântat publicul cu câteva melodii atât din propriul repertoriu muzical, cât şi din ce al unor formaţii cunoscute.
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
Andreea Bălan a încins Ipoteştiul la sărbătoarea comunei : Voi mă lăsaţi în chiloţi – VIDEO & GALERIE FOTO



VEZI ŞI:
 Concurs de mister cu băieţi în chiloţi în casa lui Eminescu – VIDEO & GALERIE FOTO