După ani întregi de așteptare în care clădirea monument istoric a stat abandonată, Teatrul Mihai Eminescu începe să prindă contur.
Fața exterioară a fost finalizată și este vizibilă pentru botoșăneni, în interior ritmul este unul accelerat.
Reabilitarea acestui imobil a fost fără doar și poate una dintre cele mai mari provocări pentru constructorul care a câștigat licitația, respectiv firma botoșăneană D&D Construct administrată de Răzvan Chelărașu care a prezentat stadiul lucrărilor, în prezența primarului Cosmin Andrei și a jurnaliștilor.
Per total lucrările au ajuns la un grad de realizare de 80%, practic constructorul programând ca în apropierea iernii și a termenului limită de șantier să lucreze pe interior.
Odată fațada finalizată, muncitorii au trecut la finisajele interioare.
Au fost montate lifturile care constituie un element nou introdus în acest program de reabilitare. De asemenea, etajul trei al clădirii a fost finalizat până la stadiul de var alb, urmând ca la final să fie montate dotările, adică corpuri de iluminat, obiectele sanitare sau ușile de acces.
Sala de spectacole prinde și ea contur, în prezent lucrându-se la lojele care vor înconjura spațiul în care vor fi montate scaunele.
„Ne apropiem de final, facem pași importanți împreună cu constructorul care este la fel de serios și după cum ați putut vedea, la etajele superioare finalizăm reabilitarea Teatrului Mihai Eminescu. La etajul 3 cel mai plăcut impresionat am fost de faptul că s-a dat cu var și urmează doar dotările cu corpuri de iluminat, instalații la curent slab, prize și obiecte sanitare pentru băile de pe toate etajele”,
Cosmin Andrei, primar
În prezent sunt așteptate și alte dotări pentru care au fost efectuate comenzi, o parte fiind livrate de companii din străinătate.
„Așa cum am promis botoșănenilor la începutul anului 2024 să putem să inaugurăm Teatrul Mihai Eminescu. Am demarat o licitație pentru dotările care nu au fost prinse pe investiția inițială, după lungi discuții cu colegii mei din departamentele tehnice am agreat un model și am lansat licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Așteptăm ofertanții astfel încât să sincronizăm la începutul anului viitor dotările finale care ne-au rămas, cu scaunele”,
Cosmin Andrei, primar
Sala de spectacole va avea o capacitate de 400 de locuri.
O altă licitație care se află în desfășurare este privitoare la Grădina de Vară, pentru partea de proiectare, care a fost și atribuită. Ulterior se va efectua achiziția de lucrări, suma necesară pentru reabilitarea acestei zone urmând să reiasă din proiectul tehnic.