Teatru la instalarea directorului CAJ cu "fată mare", "cioace" şi "rupt de realitate"

 

Ionel Oniciuc a devenit oficial directorul Camerei Agricole Botoşani din dimineaţa zilei de vineri, după ce a depus jurământul în faţa preşedintelui Consiliului Judeţean şi a fost învestit în funcţie. „A venit aici dl. vicepreşedinte la învestire, dimineaţă am depus jurământul la Consiliul Judeţean şi apoi am venit aici şi am făcut învestirea în faţa colegilor şi… la treabă”, au fost primele declaraţii ale noului director de la Camera Agricolă Botoşani.
Procesul de predare primire nu a fost însă unul lipsit de peripeţii constând în „înţepături”, sau afirmaţii ironice. La orele 11:00, atât Ionel Oniciuc cât şi Gheorghe Dănilă se aflau în biroul directorial, aparent în relaţii amiabile şi efectuând predarea-primirea. Rând pe rând şi unul şi celălalt au ieşit din birou, ba pentru un apel telefonic, ba pentru o altă treabă, moment în care erau lansate şi săgeţile.

„E rupt complet de realitate”
Fostul director al instituţiei subordonate CJ, a explicat că i-a predat instituţia predecesorului său... „fată mare”, adică fără restanţe şi cu buget suficient pentru plata salariilor până la finele anului. „I-am lăsat instituţia fată mare, fără datorii, cu bani în cont să încheiem anul, cu dotări cum nu are nimeni în ţară, făcute pe bani puţini, fără contracte aranjate, nu există aşa ceva şi nici nu au existat deşi nu ştiu cine a criticat acest lucru, că ne-am fi îmbogăţit, că aş fi împărţit nu ştiu câte miliarde cu preşedintele partidului, culmea eu am adus sponsorizări, inclusiv şi din buzunarul propriu”, susţine Gheorghe Dănilă. Fostul director declară că va mai rămâne în cadrul instituţiei pentru a-l ajuta pe „mai tânărul” director „fără experienţă” de pe funcţia de consilier superior. „O să îl ajut pentru că e rupt complet de realitate din acest domeniu indiferent că a fost primar şi ce a fost el la Primărie, este cu totul şi totul altceva, o să îl ajut o lună, o lună şi ceva cât o să fie nevoie”, mai spune fostul director.

„D-lui dacă o să umble cu cioace…”
De cealaltă parte, actualul director al instituţiei a povestit că prima zi în fruntea instituţiei nu a fost una tocmai ideală pentru el şi că deja a avut parte de o serie de înţepături de la predecesor, care nu a ezitat să îi arunce câte o ironie de faţă cu subalternii săi. „Colaborarea eu mi-o doresc să fie bună, mai ales că îmi este în subordine şi va ocupa o funcţie cred că de consiliere în cadrul unităţii, dar depinde şi de d-lui. Astăzi la învestire câteva înţepături am primit, dar nu e chiar bine acest comportament, voi urmări să nu influenţeze angajaţii. Şi la învestire am spus că fiecare director a avut punctul şi strategiile d-lui, eu voi avea ideile şi strategiile mele pe care vreau să mi le pun în aplicare. D-lui dacă o să încerce să umble cu cioace, deci atunci sunt învăţat şi cu genul acesta de oameni, deci nu voi fi surprins”, a afirmat în replică Ionel Oniciuc, vizibil nemulţumit de modul în care au decurs lucrurile în prima sa zi de serviciu.
„…O să iau măsuri care poate nu sunt plăcute”
El a exemplificat atitudinea fostului director prin a povesti cum Gheorghe Dănilă l-ar fi anunţat de faptul că nu mai intenţionează să lucreze pe perioada week-end-urilor într-o manieră care nu i-a fost tocmai pe plac. „De exemplu, chiar în faţa tuturor a spus o problemă de-a lui personală, că nu o să mai vină sâmbăta şi duminica, noi lucrăm la cursuri de formare, că d-lui chiar nu va mai veni. Ei, e problema d-lui, dar să nu încerce să inducă punctul acesta de vedere şi celorlalţi să îi atragă că atunci sunt nevoit să iau măsuri, am fişa postului, ei au fişa postului, sunt conducătorul unităţii deci nu voi avea nici o rezervă să iau şi măsuri care poate nu sunt plăcute”, a mai spus Ionel Oniciuc. În prima fază, directorul în funcţie de la Camera Agricolă a afirmat că va consulta statul de funcţii a celor 20 de salariaţi pe care îi are în subordine pentru a le vedea şi sarcinile prevăzute în fişa postului sau dacă şi-au îndeplinit obligaţiile de serviciu.
Gabriela ERDIC
CUM A AJUNS ONICIUC DIRECTOR:
PDL-istul Ionel Oniciuc a câştigat concursul pentru Camera Agricolă
Lovitură de teatru la şefia Camerei Agricole: Dănilă nu s-a prezentat la concurs