Taximetriştii pensionari trimişi de la volan la plimbat nepoţii

 

Începând cu acest an se vor opera o serie de selecţii în rândul persoanelor care practică serviciile de taximetrie. Asta după ce, la finele anului trecut a fost adoptat un ordin comun de la ministere diferite prin care cetăţenii cu vârsta de peste 65 de ani nu mai au voie să practice această activitate.
Şi cum la începutul fiecărui an, Primăria prin serviciul transporturi vizează licenţele de taximetrie, în cazul persoanelor care deţin PFA-uri pentru acest gen de activitate, nu se vor mai acorda vize. Ordinul legislativ în acest sens a fost emis în luna decembrie a lui 2013 de către Ministerul Transporturilor şi Ministerul Sănătăţii.
„Persoanelor care s-au adresat spre avizare la compartimentul transporturi le-a fost adus la cunoştinţă acest lucru că peste vârsta 65 de ani nu mai pot profesa. Un exemplu ar fi un taximetrist care a venit la avizare  şi căruia i s-a pus în vedere că poate profesa până în luna iulie, de exemplu”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoşani.
De asemenea, conform noii legislaţii, persoanele care practică taximetria sunt obligate la efectuarea unui control psihologic şi medical anual şi nu la o perioadă de trei ani cum a fost înainte. (G.E.)
CITEŞTE:
 Deszăpezire cu Poliţia în municipiu
[[banner]]