Tavanul unei case din municipiu aprins din cauza unui burlan

 

Marţi seară, tavanul din lemn al locuinţei unui cetăţean de pe strada Popa Şapcă, din municipiul Botoşani, a luat foc de la un burlan de fum neprotejat faţă de materialele combustibile. Speriat că ar putea rămâne fără locuinţă proprietarul, Ştefan P., a cerut ajutorul pompierilor. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă. Incendiul a fost stins în mai puţin de 10 de minute. Intervenţia promptă a pompierilor a limitat pagubele la 100 lei ( a ars cca 5 mp din tavan). Valoarea bunurilor materiale protejate de foc a fost estimată la 150.000 lei.