Târgul Mărțișorului s-a deschis astăzi, 27 februarie 2025, pe Pietonalul Unirii din municipiul reședință. Evenimentul organizat de Centrul de Creație a ajuns la ediția a XV-a.
Sunt peste 40 de meșteri din Botoșani, Suceava și Maramureș, care au venit la târg cu mărțișoare confecționate manual. Iar prețurile sunt pentru toate buzunarele și variază în funcție de complexitatea mărțișoarelor.
Deschiderea oficială a avut loc la ora 12:00, gazdele evenimentului fiind managerul Centrului de Creație, Iustina Irimia, alături de referentul Daliana Bejan. Centrul de Creație este o instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean.
La eveniment, nu a fost însă prezent niciun reprezentant de la Consiliul Județean sau de la o altă instituție, așa cum se obișnuia în anii precedenți.
Iustina Irimia Cenușă, manager Centrul de Creație.
„Mărțișorul vestește primăvara, mărțișorul vestește primăvara și ne bucurăm că avem alături de noi 43 de meșteri populari și artizani veniți din județul Botoșani, din județul Suceava și din județul Maramureș. Să aveți o primăvară frumoasă, însorită, parfumată, colorată și să vă bucurați de mărțișoarele care timp de trei zile vor poposi aici pe Pietonalul Unirii.”
Toți meșterii au primit din partea organizatorilor câte o diplomă de participare. Mai apoi, au urmat câteva momente artistice.
Revenim cu mai multe detalii de la eveniment