Centrul de plasament Hand of Help a organizat la finele săptămânii trecute un Târg de toamnă, ce s-a desfăşurat sub forma unei expoziţii cu vânzare de produse realizate de copiii şi personalul centrului.
Obiectele expuse au fost pregătite în atelierele de lucru organizate pe grupe de vârstă şi au constat în ornamente specifice anotimpului, conserve în borcane frumos ornate şi etichetate, jucării, produse de patiserie cu mere şi dovleac, aranjamente şi decoraţiuni din porumb, dovleci, pănuşi, legume şi fructe de toamnă.
Din banii obţinuţi în cadrul târgului, copiii centrului împreună cu "părinţii sociali" vor întinde o mână de ajutor bătrânilor nevoiaşi din comunitate, asigurându-le necesarul de legume pentru cămara de iarnă.
Printre cei care au răspuns pozitiv invitaţiei de a participa la târg, alături de beneficiarii şi personalul centrului Hand of Help, au fost elevi şi cadre didactice de la şcolile nr. 6, 16, 13, 17 din Botoşani, grădiniţa nr. 19 , reprezentanţi ai altor ONG-uri şi institutii de profil.
Activitatea a avut ca obiective formarea şi dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, dezvoltarea normelor de conduită în grup, implicarea comunităţii locale în cunoaşterea activitatilor specifice centrului de plasament.