Târg de locuri de muncă organizat într-o comună din Botoşani

O primărie din judeţul Botoşani organizează luni târgul locurilor de muncă.

 

Evenimentul va avea loc luni, 25 iunie 2018, începând cu ora 10.00, la Căminul Cultural Dîngeni și are drept scop sprijinirea celor care se află în căutarea unui loc de muncă dar, și a agenților economici care se confruntă cu o mare criză de forță de muncă.

 

Acest târg se adresează nu numai locuitorilor din comuna Dîngeni, ci și celor din localitățile învecinate. În aceste sens, s-a luat legătura cu primăriile din Mihălășeni, Hănești, Ungureni și Trușești pentru a înștiința persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă.

 

În paralel, peste o sută de agenți economici din județul Botoșani au primit o invitație din partea Primăriei Dîngeni de a participa la acest târg, unde au oportunitatea de a-și prezenta oferta locurilor de muncă vacante.

 

Primarul Cătălin Rotundu a explicat și care a fost motivul organizării acestui târg al locurilor de muncă.

„La noi, la Primărie au venit mai mulți agenți economici care ne-au solicitat să oferim informații despre persoanele interesate să găsească un loc de muncă. Și, atunci am zis că este un moment oportun ca să organizăm acest târg, pentru că este benefic atât pentru firmele care au o lipsă acută de forță de muncă, cât și pentru persoanele care vor să lucreze. În urma invitațiilor trimise către agenții economici din județ, am primit câteva confirmări de participare, inclusiv de la o societate de construcții din Italia, care vrea să ia oameni pentru a munci în această țară ”, a explicat primarul comunei Dîngeni, Cătălin Rotundu.

Cele mai multe oferte de muncă sunt din domeniul confecțiilor, al agriculturii și mai ales din cel al construcțiilor.

 

Târgul este organizat în colaborare cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani, care, prin reprezentanții acestei instituții, vor prezenta facilitățile pe care le au atât angajatorii, cât și eventualii angajați la încheierea contractului de muncă. Este vorba de acordarea de către stat a unor prime de angajare, de mobilitate, sau cele care se acordă absolvenților.

„Reprezentanții AJOFM Botoșani vor face o prezentare a facilităților acordate de stat la angajarea unei persoane care vrea să se angajeze. Aceste prime pe care le oferă statul român reprezintă un sprijin important atât pentru angajator, cât și pentru cei care se vor angaja. Sperăm să fie un succes pentru toate părțile”, a mai spus primarul Cătălin Rotundu.

Acest eveniment face parte din proiectul „Sănătatea ta contează. Să fim sănătoși împreună!”, care este finanțat prin Programul de Cooperare Româno-Elvețian pentru reducerea inegalităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene Extinse.

 
download from google play download from apple store