Ţarcă : La Iaşi şi Suceava autocarele sunt blocate de poliţişti

 

Liderul CNSLR Frăţia Botoşani, Ştefan Ţarcă s-a stupefiat de modul în care sunt împiedicaţi să facă deplasarea la mitingul din Bucureşti colegii sindicalişti din Iaşi sau Suceava.

El a afirmat că a purtat o serie de discuţii telefonice cu cei din judeţele învecinate, care i s-au plîns că întîmpină reale probleme în a ieşi din oraş. „Toate sunt blocate nu le dă voie să iasă din Iaşi, deocamdată. Şi la Suceava sunt probleme, am vorbit acum cu colegii de la Iaşi şi de la Suceava. La Suceava Poliţia îi opreşte, îi verifică, în numără pe toţi, la Iaşi cinci maşini anulate. Am participat de atîtea ori la mitinguri şi nu am mai avut niciodată probleme de acest gen”, a declarat Ştefan Ţarcă, preşedinte CNSLR Frăţia Botoşani. Liderul sindical a afirmat că el însuşi nu a avut parte de astfel de probleme, dar că ar fi auzit că şi la Botoşani o parte dintre transportatori au anulat cursele spre Bucureşti, întrucît ar fi fost supuşi unor presiuni.