Ţărăniştii botoşăneni nu recunosc conducerea partidului desemnată la congresul la care a fost recent ales preşedinte Aurelian Pavalescu. Respectiva întrunire, organizată la Bucureşti şi care s-a bucurat de participarea realizatorului TV Dan Diaconescu în calitate de viitor candidat la preşedinţia României, este contestată de liderul PNŢCD Botoşani. „Acolo n-au fost decît vreo zece organizaţii şi în jur de 300 de oameni”, ne-a declarat Corneliu Furtună, preşedintele PNŢCD Botoşani. Potrivit acestuia, adevărata conducere a partidului este cea care îl are în frunte pe Radu Sîrbu, în timp ce gruparea Pavelescu nu ar fi altceva decît o continuatoare a celei a lui Marian Miluţ. Acesta din urmă ar fi început să piardă din procesele pe care i le-a intentat ceilalţi şefi şi ar fi renunţat aparent la conducere, însă l-ar fi împins în faţă pe Aurelian Pavelescu. Acum inclusiv acestuia i s-a deschis proces de către cealaltă conducere pe motiv că congresul la care a fost desemnat preşedinte este nestatutar.