La doar 27 de ani a preluat conducerea Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, propunându-și să creeze aici o trupă cu actori tineri bine închegată și omogenă. Născut în Botoșani și petrecându-și copilăria în culise sau în turnee alături de tatăl său (actorul Volinaș Costin, fost director al Teatrului „Mihai Eminescu”), Tavi Costin a făcut parte dintotdeauna din lumea magică a teatrului.

Membru al Atelierului de Teatru de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Botoșani, Tavi Costin a câștigat 24 de premii de interpretare, care l-au convins că locul său este pe scenă. După ce a absolvit UNATC-ul, a intrat în trupa Teatrului „Anton Pann”, iar patru ani mai târziu, în 2019, i s-a propus mandatul de manager.

Amfiteatru a stat de vorbă cu Tavi Costin despre obiectivele și proiectele pe care le vizează în continuare, descoperind un manager pasionat de ceea ce face, devotat actului artistic și animat de dorința de a schimba lumea (teatrală) în mai bine.

-Atunci când ai venit în teatru, ai regăsit atmosfera asta sau, mai degrabă, ai construit-o?

-Am venit în trupa Teatrului „Anton Pann” în anul 2014, când încă eram student la master. Am primit mai multe oferte de angajare, dar aici m-a atras faptul că intram într-o trupă tânără. Veneam într-un mediu sigur, cu mulți colegi de-ai mei. Energia exista, dinamica s-a mai schimbat. Acum, fiind manager, am și alte atribuții față de colegii mei, dar raportarea dintre mine și ei e aceeași. Discutăm foarte deschis proiectele actuale și viitoare și mă bucur să am o relație foarte bună cu ei.

-Din poziția managerului, ai o libertate mai mare de a da o direcție teatrului?

-Libertatea vine mână în mână cu responsabilitatea de a da o direcție. Am preluat funcția la 27 de ani, care e o vârstă destul de fragedă pentru a lua frâiele unei instituții culturale. Mi-a revenit nu doar partea de contabilitate, pe care trebuie să o gestionezi cu grijă, ci și asumarea unei traiectorii artistice. Avantajul meu a fost că de mic am crescut în lumea asta și am reușit să îmi dezvolt o anumită maturitate, așa că nu am avut nicio surpriză.

-Ți-ai dorit să fii managerul unui teatru?

-Nu a fost un obiectiv pe care mi l-am propus, pentru că știam ce înseamnă din experiența tatălui meu și știam că duce la un sacrificiu artistic. A venit ca o idee a colegilor mei, pe care nu am luat-o foarte în serios. Mi-am depus proiectul, care a și obținut cel mai mare punctaj atunci, am fost manager interimar un an, iar acum mi-am asumat mandatul.

-Ai zis că a implicat un sacrificiu artistic. La ce anume te referi?

-Nu mai ai același timp să joci, pentru că ești ocupat cu chestiuni administrative, care nu țin de lucrul la scenă. Nu mi-e deloc ușor să le îmbin, dar mi se pare esențial ca ele să meargă împreună.

-Oricum, ești într-o poziție privilegiată pentru că ai putere decizională și dacă observi că lucrurile iau o turnură nepotrivită, tu poți face ceva în acest sens.

-Da, dar repet, ca orice poziție privilegiată, ea vine și cu minusurile sale. Nu pot să fac meseria de actor pe cât de mult mi-aș dori; nu pot să lucrez la mai mult de două-trei proiecte într-o stagiune.

-Ai beneficiat de susținerea comunității din jur de la începutul mandatului?

-Am avut niște surprize fantastice de la mulți oameni din comunitate, care m-au sprijinit și au văzut în mine lucruri în momente în care eu nu mai aveam încredere în forțele proprii. Au fost câțiva care m-au bătut pe umăr și mi-au zis go for it!

-Apropo de faptul că ai crescut în teatru, te-a influențat perioada asta? Ai rămas cu ceva amintiri de atunci?

-A avut o influență semnificativă, da. Amândoi părinții au lucrat în teatru, astfel că toată copilăria mea a fost acolo. Nici nu aveam prea mulți prieteni pentru că mergeam mereu cu ei în deplasări. M-am și gândit dacă actoria a fost alegerea mea sau dacă m-a împins conjunctura. Dar mi-am dat seama că a fost alegerea mea pentru că e un lucru care mă bucură. Niciodată nu am senzația că muncesc, îmi place tot ce ține de lumea asta.

-Citește managerul de teatru cronicile spectacolelor, îl interesează ecourile stârnite în presă?

-Când am timp, citesc, da. Însă ce apreciez cel mai tare e atunci când văd părerea argumentată a criticului despre spectacol, nu vreau să citesc doar rezumatul acțiunii. Apreciez critica onestă. În fond, oamenii o iau foarte personal. Poți fi un artist fantastic, dar să ai un spectacol prost pentru că ești creator, ești om, iar meseria asta implică atât de multe elemente, încât șansa de a se combina toate perfect e foarte mică. Atunci când cineva vine și zice despre un spectacol că e prost, poate că ar trebui să primim feedback-ul cu mai multă relaxare și detașare. Dacă nu e spusă cu răutate, ci cu dragoste, critica poate fi constructivă.

-Încerci să readuci lucruri care funcționau în trecutul teatral pe care l-ai cunoscut în copilărie?

-Și ei aveau tot felul de neînțelegeri, însă atunci când se reuneau la un festival, mergeau cu toții la spectacole și aveau un respect deosebit pentru munca celuilalt. Atunci când vedeau un actor bun, o admiteau cu toții, nu exista loc de îndoială. La următoarele ediții ale festivalului îmi propun să aduc trupele și să stea laolaltă măcar câteva zile. Vreau să creez și o platformă profesionistă de dialog – anul acesta în jurul temei teatru de stat vs. teatru independent. Să invit oameni reprezentativi, să dezbatem împreună subiectul și să vedem cum se pot ajuta reciproc cele două. Mi se pare importantă și componenta asta a unui festival.

Interviul complet AICI

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: