Tânărul acuzat de şantaj, scos cu cătuşe din Leonardo - VIDEO

 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean a făcut publice imagini cu flagrantul căruia i-a căzut victimă un tânăr de numai 19 ani. După cum v-am informat miercuri dimineaţă, Ionuţ I. a fost reţinut după ce a fost acuzat de un adolescent de 18 ani că prin constrângere cu acte de violenţă şi ameninţări i-a dat în mai multe rânduri diverse sume de bani.
În filmul prezentat de IPJ Ionuţ I. iese cu cătuşele la mâini din magazinul „Leonardo” de pe Pietonalul Unirii şi este dus la un automobil din faţa Primăriei. Aici i se solicită să scoată tot ce are în buzunare, iar acesta pune pe maşină inclusiv o bancnotă însemnată anterior de poliţişti. Pe data de 15 martie, Mihai C., de 18 ani, din municipiul Botoşani, a reclamat că începând cu septembrie 2009, prin constrângere cu acte de violenţă şi ameninţări, i-a dat lui Ionuţ I., în mai multe rânduri, sume de bani cuprinse între 5 şi 150 lei, în valoare totală de 650 lei. După primirea sesizării, marţi, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale au organizat un flagrant.