Tânără referent de la Centrul de Creație și arta încondeierii ouălor: Așa ar fi corect să fie de culoare roșie / Tehnica cu ciorapul este cea mai cunoscută

Ouăle încondeiate nu lipsesc de pe masa românilor în zilele de Paști. De toate culorile sau doar roșii fac parte mereu din meniul pascal. Majoritatea gospodinelor păstrează cu sfințenie tradițiile și își arată măiestria în fiecare an.

 

Tradițiile respectate sau nu?

 

Despre arta încondeierii ouălor am vorbit cu Daliana Bejan, referent Compartiment Artă Populară Artizanală și Meșteșuguri Tradiționale din cadrul Centrului de Creație Botoșani. Este o tânără de 25 de ani angajată la Centrul de Creație la finele anului 2021.

 

Redăm mai jos interviul acordat publicației Botoșăneanul.

 

Mai există artă de încondeiere a ouălor la Botoșani, în vremuri în care suntem presați de timp iar gospodinele nu mai trudesc ore în șir în bucătărie?

 

  • Sigur că există artă de încondeiere a ouălor. Acest meșteșug reprezintă măiestria femeilor de altă dată. În zona noastră nu chiar a fost încondeierea ouălor cum e în zona Bucovinei. Vorbim despre închistrirea ouălor, așa se folosește în satele din Botoșani.

 

Observăm pe piață sumedenie de accesorii și vopsele pentru ouă, cum este mai bine să fim în tendințe cu ouă „moderne” sau să respectăm tradițiile lăsate de generațiile trecute?

 

  • Corect ar fi respectăm tradițiile din trecut, nu? Dar spre bucuria noastră în multe sate încă se mai respectă tradițiile. Femeile bătrâne încă mai folosesc acea tehnică a ouălor cu ciorap, pătrunjel verde și vopsire cu coajă de ceapă roșie sau galbenă.

 

Trebuie neapărat ca în tot ceea ce vopsim de Paști să avem și simboluri religioase?

 

  • Simbolurile religioase au apărut ulterior. La început ouăle erau simple, era culoarea roșie, ne gândim la Cultul Solar, culoarea galbenă, care așa cum am amintit erau culori vegetale, și ne gândim la soarele de pe bolta cerului și apoi au apărut și motivele. În zona Botoșaniului întâlnim floarea Paștelui pe ouă, fierul plugului, grebla, motive agrare pentru că zona noastră este una agrară dintotdeauna. Cu timpul au apărut și alte motive precum chipul Mântuitorului și motive cu influențe din zona Bucovinei, acele motive realizate prin încondeierea ouălor.

 

 

(*simbolul fierul plugului)

 

 

(*Floarea Paștelui)

 

Ouă încă vopsite cu foi de ceapă

 

Care sunt tehnicile cel mai des întâlnite în județul Botoșani?

 

  • Cred că tehnica cu ciorapul este cea mai cunoscută și cea mai veche tehnică din județul Botoșani. Este o tehnică ușoară și o pot încerca chiar și cei tineri .

 

Cu atâtea oferte în magazine, credeți că mai sunt femei care înroșesc ouăle cu foi de ceapă?

 

  • Da, sunt și bucuroasă că noi avem meșterele noastre populare care încă vopsesc ouăle cu foi de ceapă. În sate, și bunica mea mai vopsește ouăle chiar dacă e un pic mai mult de muncă, bătrânii încă încearcă să păstreze tradițiile de altă dată.

 

Chișița, era un instrument care era folosit în trecut la desenele de pe ouă? Mai este utilizată în zilele noastre?

 

  • Sigur. Noi de curând am avut un atelier de încondeiere a ouălor unde au venit meșterii care au prezentat copiilor acest element numit chișiță și prin ceara topită au făcut modele. Copiii au fost foarte încântați și doamna pe care am invitat-o a primit foarte multe comenzi de chișițe. Deci lumea încă mai folosește, se găsesc la meșterii populari.

 

Ouăle trebuie să fie neapărat de culoare roșie?

 

  • Așa ar fi corect, ouăle să fie de culoare roșie. În legendele mai noi roșul ne duce cu gândul la sângele Mântuitorului. Dacă am porni o cercetare mai veche, oul fiind substituit al divinității primordiale, culoarea roșie se referă la Cultul Solar. E normal (n.r. să fie folosite și alte culori) până la urmă pentru că trebuie să evoluăm, dar să nu uităm esența, simbolurile vechi, să fim conștienți chiar dacă mai îmbinăm tradiționalul cu modernul.