O tânără de 19 ani din Botoșani a fost înjunghiată de 12 ori de iubitul ei, în vârstă de 24 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Fata a fost internată la Iași.
Cei doi s-au certat după ce au băut, la un moment dat conflictul a degenerat, iar bărbatul a lovit-o de mai multe ori cu un cuțit. Cei doi aveau o relație de 10 luni.
”Pe fondul acestui conflict și pe fondul consumului de alcool – ambii consumaseră alcool – concubinul i-a aplicat 12 lovituri de cuțit, dintre care două penetrante, în zona toracelui”,
Valeriu Chihaia, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.
În aceste condiții, bărbatul a fost arestat, pe numele său fiind deschis dosar pentru tentativă de omor.
Tânăra a fost transferată la o unitate medicală din Iași, starea sa fiind stabilă. Procurorii au dispus examinarea ei medico-legală, lucru care însă va fi făcut atunci când starea de sănătate a pacientei va permite.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL