Tânăra din Botoșani căsătorită la vedere, cu puțin ”stil american”

”Cine are ceva de spus, să spună acum, sau să tacă pe vecie”, sunt celebrele cuvinte pe care le auzim în filmele americane atunci când două persoane își unesc destinele. În varianta românească, în anumite cazuri doar, se pune un simplu anunț, în ”piața publică”, cu un mesaj relativ similar.

 

La avizierul Primăriei, printre anunțurile diverse de interes public precum tot felul de licitații sau organizări de concursuri, a ieșit în evidență unul deosebit de cele uzuale. Prin respectiva ”publicație” se anunța despre căsătoria unui anume Cosmin Ionuț în vârstă de 29 de ani și cu domiciliul în București, Sector 3, care a luat-o de soție pe Alexandra din Botoșani.
Oficierea căsătoriei a avut loc la finele lunii trecute iar în anunț s-au regăsit o parte din celebrele cuvinte din filmele americane: „În temeiul art. 285 din Codul Civil orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe legale nu sunt îndeplinite”.
De ce acest anunț?
S-au căsătorit în altă localitate decât cea de domiciliu și atunci acesta este motivul pentru care s-a făcut anunțul. Oficierea căsătoriei se poate face în localitatea de domiciliu a unuia dintre soți, iar în cazul de față unul dintre ei este din Botoșani și trebuie făcută această procedură de informare pentru a primi acceptul pentru oficierea căsătoriei în altă localitate decât cea de domiciliu, acesta este motivul”, a explicat viceprimarul Cosmin Andrei.
În respectivul anunț s-a mai arătat că opunerea la căsătorie se face în scris, cu prezentarea dovezilor. (G.E.)
CITEȘTE: EXPLOZIV: Nunți pe șpagă la Starea Civilă, miri puși să plătească ”taxă de week-end”: Ne-a dat și rest