Tânără arsă în propria-i casă de o femeie care a stropit cu benzină şi a dat foc

 

O tânără de 23 de ani, din municipiul Dorohoi, a ajuns la spital cu arsuri pe aproape întreaga suprafaţă a corpului după ce casa unde locuia a luat foc. Potrivit martorilor, incendiul a fost provocat de o femeie, care a intrat în locuinţa acesteia, a  stropit cu benzină, atât bunurile din imobil, cât şi pe tânără, după care a aprins un chibrit. Cazul a fost preluat de către poliţişti pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost sesizat, astăzi, puţin înainte de ora 9.00, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o locuinţă de pe strada Dumbrava Roşie, din municipiul Dorohoi. La locul indicat, s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă. Ajunşi la locul intervenţiei, pompierii au găsit în faţa uşii de la intrarea în imobil, o tânără. Aceasta prezenta arsuri pe aproape tot corpul, dar era conştientă. Pompierii au transportat victima într-o zonă sigură şi i-au acordat primul ajutor. Tânăra a fost preluată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, care cuprinsese bunurile din toate încăperile. Intervenţia a durat mai puţin de o oră.
CITEŞTE ŞI:
 Incendiu cu scandal monstru şi evcuaţi în locuinţa familiei ex-prefect - ului - GALERIE FOTO&VIDEO