Tânăr violent scos din casă cu Poliția după ce și-a agresat soția

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.

 

Marți, 27 februarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordin de protecție provizoriu față de un tânăr, de 33 de ani, din municipiul Botoșani, pentru faptul că a provocat scandal la domiciliu și a avut un comportament agresiv față de soția sa.

 

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de cinci zile, iar bărbatul a fost evacuat din locuință, având totodată obligația de a nu se apropia de soția sa.

 

În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

(Sursă foto: Shutterstock)