Tânăr tras pe dreapta de polițiștii de frontieră, neregulă gravă descoperită la control

Dosar pentru un botoșănean oprit în trafic de polițiștii de frontieră.

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român care a fost depistat la volan, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

 

În data de 8 ianuarie 2023, în jurul orei 12:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi - ITPF Iaşi au oprit pentru control, în localitatea de frontieră Cristineşti, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetăţean român, în vârstă de 26 de ani.

 

La controlul de frontieră, bărbatul nu a putut prezenta un permis de conducere, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta are dreptul de a conduce suspendat.

 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de conducere i-a fost suspendată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.