Pe timpul executării misiunilor de ordine și siguranță publică, efectivele operative ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani acționează zilnic în vederea prevenirii și combaterii consumului de droguri în spațiul public, având în vedere pericolul reprezentat de folosirea substanțelor cu efect psihoactiv asupra sănătății consumatorilor.
De la începutul acestui an, jandarmii botoșăneni au întocmit în trei situații acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
Ultimul caz de depistare a avut loc duminica trecută, pe strada Calea Națională din municipiul Botoșani, când un bărbat în vârstă de 20 de ani, cu un comportament ezitant la vederea jandarmilor, a fost controlat corporal, asupra sa fiind găsit un dispozitiv de mărunțit (grinder) cu fragmente vegetale ce emanau un miros înțepător.
În anul 2023, în urma cooperării eficiente cu Serviciul Judeţean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, au fost constatate 23 de infracțiuni la regimul substanțelor interzise, fapte penale prevăzute și sancționate de Legea nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Conform prevederilor legale, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar dacă aceste fapte privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.