Tânăr oprit în trafic la miezul nopții – CE au descoperit polițiștii botoșăneni

Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român, depistat conducând un autovehicul, deşi nu deţine permis de conducere.

 

În data de 29 decembrie 2022 în jurul orei 00.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au oprit pentru control, în localitatea Cristineşti, un autovehicul înmatriculat în România, condus de un tânăr de 28 de ani.  

 

În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere emis de autorităţile române.

 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.