Tânăr în stare CRITICĂ pe patul de spital, după ce a căzut în cap dintr-o dubiță

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din județul Botoșani a ajuns în dimineața zilei de vineri, 29 mai 2015, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati după ce a căzut dintr-o dubiță.

 

Potrivit primelor informații, Cornel I., din comuna Vlădeni, sat Mândrești cel mai probabil s-a dezechilibrat și a picat dintr-o dubiță care a demarat în trombă. Băiatul a căzut de la o înălțime de aproximativ un metru jumătate, lovindu-se puternic la cap.

O echipa a Serviciului Județean de Ambulanță a fost chemată la locul incidentului pentru a-l transporta pe Cornel la spital. Odată ajuns la unitatea spitalicească,  botoșăneanul plin de sânge și în stare critică a intrat imediat în atenția medicilor. Între timp și mama acestuia a sosit îngrijorată la spital. Aceasta a încercat să afle mai multe detalii cu privire la starea de sănătate a fiului său, însă nu i s-au dat foarte multe informații fiindcă personalul medical are în aceste momente grijă de băiat.


Dat fiind starea precară de sănătate, cadrele medicale de la Urgențe au decis transferarea tânărului la Iași.


Am transportat un pacient în vârstă de 22 de ani cazut de la un metru jumătate dintr-o dubiță, are traumatism cranian deschis, îl vom transporta la Iași”, a declarat medicul de pe ambulanță.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:41324:A ajuns cu capul spart la spital după ce o gașcă de bătăuși l-a pus la pământ! ]]