Tânăr din Botoșani prins la furat motorină în miez de noapte la Suceava 

Doi tineri, printre care și un botoșănean au fost prinși zilele trecute în Suceava la furat motorină dintr-un cap de tractor, scrie Monitorul de Suceava.

 

Mișcări suspecte în curtea unui vecin

Un agent şef principal din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, aflat în timpul liber, a prins, ajutat ulterior de colegii de serviciu, doi indivizi care furau motorină dintr-un cap de tractor parcat pe o stradă din municipiul staţiune. S-a întâmplat pe 5 septembrie, la ora 2.40 din noapte. Poliţistul a observat mişcări suspecte în curtea unui vecin iar când s-a apropiat a observat doi indivizi care se opriseră în zonă cu un autoturism înmatriculat în străinătate şi au intrat în curtea păgubitului.
„În urma verificării autoturismului, în portbagaj a fost identificată o canistră cu 20 litri de motorină, iar pe bancheta din spate un butoi în care se afla cantitatea de 10 litri de motorină. Fiind întrebați despre proveniența carburantului, cei doi au declarat că au sustras-o în noaptea de joi spre vineri 2014 din autovehicul”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Motorină furată dintr-o cisternă, pagubă de 780 lei

Din cercetări a mai rezultat că cei doi, în noaptea de 2 spre 3 septembrie, au mai sustras cantitatea de 100 litri motorină de la o cisternă aparţinând unui bărbat de 54 ani, localnic din Vatra Dornei, prejudiciul total fiind de 780 lei. Autorii furtului au fost identificaţi în persoana unui tânăr în vârstă de 24 de ani din municipiul Vatra Dornei şi a unuia de 23 de ani din Botoşani. Pe lângă furt, primul s-a mai ales cu un dosar penal pentru că a condus autoturismul cu care furau deşi nu posedă permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere fără permis și a două infracțiune de furt calificat, cei doi fiind reținuți de poliţişti pentru 24 de ore.
CITEȘTE:
 Tineri din Botoșani cu dosar penal după ce au fost prinși cu motorină în sticle de plastic