Tânăr de 22 de ani prins BEAT la volan: Polițiștii au mai descoperit o neregulă

În urma controlului, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal pe numele tânărului.

 

La data de 16 august 2024, în jurul orei 1:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Călărași, un autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani, din aceeași localitate. 

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. 

 

Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.