Tânăr BEAT criță oprit de polițiști în trafic 

După testarea cu aparatul etilotest, polițiștii rutieri l-au condus la spital.

 

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au identificat în trafic, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr, de 27 de ani, din comuna Todireni.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

 

Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.