Tânăr arestat după ce a făcut la buzunare botoşăneni aflaţi la o bere pe terasă

 

Poliţiştii au dispus  începerea urmăririi penale faţă de Alberto A., de 19 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, precum şi faţă de Mihai Z., de  25 ani şi Ion I., de 16 ani, aceştia fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat.
Toţi sunt din municipiul Botoşani şi în zilele de 6 şi 21 mai, primul dintre ei, singur sau cu complicitatea celorlalţi doi suspecţi, în timp ce se aflau pe terasa unui bar situat pe Calea Naţională le-au sustras la doi botoşăneni sume de bani din buzunare. Suspecţii săvârşeau faptele profitând de starea de ebrietate în care se aflau părţile vătămate, prejudiciile create acestora depăşind 3.500 lei. Vineri, faţă de Alberto A. poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, iar sâmbătă suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, cu propunere de arestare preventivă. Propunerea a fost admisă, fiind înaintată Judecătoriei Botoşani, care a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele tânărului. Cercetările continuă cu ceilalţi doi suspecţi în stare de libertate.